miercuri, 2 iulie 2008

Despre Ştafeta Olimpică 2008

În acest an olimpic, manifestările dedicate Zilei Olimpice ce s-au desfăşurat la Tîrgu Mureş în organizarea filialei AOR Mureş au avut o desfăşurare specială. Astfel, ca un preambul la întrecerile intercontinentale şi respectând întocmai ritualul evenimentului menţionăm :

* intonarea imnului olimpic la staţia de sonorizare - amplificare a municipiului
* rostirea alocuţiunilor de deschidere a manifestărilor
* Ştafeta Olimpică a fost realizată în 4 schimburi, prin parcurgerea traseului pornit din centrul municipiului până la locul desfăşurării Crosului Olimpic. Schimburile au fost asigurate de sportivi de la 4 unităţi sportive reprezentative : Clubul Sportiv Mureşul , Clubul Sportiv Şcolar , Liceul cu Program Sportiv şi Clubul Sportiv Universitar

Cuvântul zeilor a prins viaţă prin glasul elevelor Florina Dascăl şi Silviana Negruţiu, eleve ale Colegiului Naţional Unirea din Tg Mureş.

,,Dragi invitaţi !În această zi în care zeităţile vă susţin, m-au trimis şi pe mine, zeiţa Jocurilor Olimpice , să vă încurajez! Vă spun, dar, bine aţi venit !
Mă bucur să văd de fiecare dată tineri frumoşi participând la această competiţie, de fiecare dată altă generaţie, însă întotdeauna condusă de voinţa şi de bucuria frumosului,de fiecare dată evoluând.
Primele Jocuri Olimpice despre care există însemnări au avut loc în Olzmpia, în statul grec Elis în 776 î.Hr., însă este unanim acceptat faptul că la momentul respectiv Jocurile aveau deja o vechime de cel puţin 500 de ani. Pe atunci, acestea aveau loc în timpul unei sărbători religioase menite să-l onoreze pe zeul suprem, Zeus, fiind prezente acolo toate zeităţile.
De-a lungul mileniilor, Jocurile Olimpice au suferit foarte multe modificări, până când, în 1892 , un tânăr baron francez , Pierre de Coubertin a propus în mod serios reluarea competiţiei internaţionale majore, care să aibă loc la fiecare 4 ani. A luat naştere Comitetul Naţional Olimpic şi s-a stabilit ca primele jocuri să aibă loc la Atena.Începutul a fost dificil. Jocurile nu erau prea populare pentru că umbreau târgurile internaţionale, şi abia în 1924 la Paris acestea s-au bucurat de un succes nemaipomenit, participând peste 300 de atleţi.
Iată-ne astăzi ajunşi, de la Pentatlonul din 708 î.Hr. la Crosul Ziua Olimpică, ce readuce la lumină stilul academic, festiv al antichităţii, stil care îmbină arta cu ştiinţa şi cu aportul aducător de sănătate fizică şi mentală.
Pornim deci Ştafeta Olimpică 2008 în amintirea a ceea ce a fost, spre evoluţia suferită prezentului către viitor.
Întreceţi-vă ,dar, în frumosul sănătos al trupului, al minţii şi al sufletului.
Zeii sunt cu voi ! Succes! "

La startul Ştafetei au fost prezenţi, pe lângă membrii Academiei Olimpice Române filiala Mureş, şi reprezentanţii ai autorităţilor locale, sportivi de performanţă, elevi şi studenţi ai unităţilor municipiului.
Îi amintim pe directorul DJS Mureş , Szekernyesi Tiberiu
directorul Clubului Sportiv Mureşul , Coroş Vasile
sportivul de lupte libere Ballo Ferencz, participant la Jocurile Olimpice din 1964 şi 1968
atletul Nagy Joska, prezent la JO de la Montreal şi Moscova
campionul mondial la arte marţiale,Papp Csaba
vice campionul mondial si campion european la arte marţiale, Matyas Ervin
campioana naţională la arte marţiale Engi Erika

precum şi
Înotătorul Trandafir Norbert şi sportivul Rus Traian (wu shu) care ne vor reprezenta la JO Beijing 2008

luni, 30 iunie 2008

Jocurile Olimpice in imaginatia copiilor

La concursul din acest an s-a inregistrat o participare numeroasa.

La categoria 11-13 ani amintim elevii Gimnaziului A.Mosora din Sighisoara
Biro Alexandra
Schieb Daniela
Gavrea Claudiu
Ungureanu Sonia
Ceicu Madalina
Lungu Andreea
Mogosan Alexandra
Dilo Maria Madalina

de la Gimnaziul Tudor Vladimirescu din Tg Mures

Coller Carmina
Buta Raul
Orban Gino Raul
Vajda Zsofia
Bako Blanka
Erdos renata
Fekete Eniko Szidonia

si Tinca Maria de la Grupul Scolar V.Netea din Deda


La categoria 14-16 ani au participat cu lucrari elevii

Buta Maria
Lupu Florin de la Grupul Scolar V.Netea din Deda

si Hrehoret Adrian
Mus Roxana
Ilies Teodora
Ghidiu Alexandra Maria
Ilies Teodora
Gheorghe Paula
Moldovan Diana Adelina de la de la Grupul Scolar petru Maior din Reghin

Un condei numit Fair Play

Sah mat

Stele si foc
Mixaj de culori
...un joc barat
Te-arunca in cos,
Te prinde de jos.
Clar, e sah mat !

Gheata din zori
te va cuprinde
...mii de fiori
Ce te vor stinge treptat
Sah mat !

Pastel perpetuu
Imi cade pe palmi
Se scurge spre tine
Te cheama din zari
Te strange-n culori...
Cu murmurul sau contorsionat
Incepe sa tipe

GATA, sah mat!

(Ceusan Alina Adriana,clasa a IX-a E, Colegiul NAtional Unirea Tg Mures)



Meci de sah

Eu mut o zi alba, el muta una neagra.
E vara...
si nu am putut decat sa aleg piesele albe.
de fapt, mereu le aleg.
Pentru ca sunt albe...
Si pentru ca el castiga intotdeauna.
Si, la sfarsit, cand ploua,
eu am calendar negru
Si al lui e alb.
Atunci,la mine e iarna.
Jucam.
Si din nou aleg alb
pentru ca ma roaga sa ma uit pe fereastra.
Si chiar de nu as face-o,
eu tot as alege alb,
pentru ca e iarna...
si pentru ca imi place sa cred
ca e mai frumos sa pierzi cu alb
decat sa castigi cu negru.

(Ola Diana Ruxandra,clasa a IX-a E, Colegiul NAtional Unirea Tg Mures)



O lupta alaturi de zei


Helios ilumineaza imparatia lui Uranus.
Din departari zarim venind pe Zeus
Pe pamanturile Gheei.

Hemera si Atena sunt in sufletele
Celor care vor sa castige laudele
Binecuvenite.

Nemesis nu va fi in inimile competitorilor
Nix nu va intuneca sufletele luptatorilor
Nici o lupta pe placul lui Ares.

Toleranta si fair- playul
Le vor umple sufletul
De bucurie si respect.

Eter rasare inlauntrul tuturor
Facand loc solidaritatii
Si armoniei dintre corp si minte.

O lupta dreapta si cinstita
In tot univesrul vestita,
Cu Temis veghind asupra ei.

Cei mai buni castiga,
Dupa o lupta inflacarata
Incoronati cu laurii Demetrei.

Pana si astazi Vesta arde inca
Pentru toti cei care se incumeta
Sa spere , sa creada si sa lupte.

( Marcu Roxana Denisa, clasa a X-a D, Colegiul NAtional Unirea Tg Mures)

Ziua Olimpică 2008



Academia Olimpica Romana filiala Mures, aduce la cunostinta rezultatele obtinute de participanti la Crosul ZIUA OLIMPICA :Cel mai tanar participant in varsta de 4 ani, BACIU MIRELCea mai tanara participanta in varsta de 9 ani ,SZABO EMOKE,Cea mai buna participanta : CHINDRIS PALAGACel mai bun participant : DUKA SZILARD Nu am avut participanti de varsta a 3-a si nu am putut acorda premiul ptr. cea mai numeroasa familie deoarece nu s-au prezentat si parinti alaturi de copii lor,cu toate ca eram pregatiti sa acordam premii deosebit da valoroase. Nominalizatilor le-au fost inmanate diplome din partea CIO si COSR iar premiile au fost acordate de Primaria Municipiului Targu-Mures.Multumim tuturor elevilor , studentilor, sportivilor,cadrelor didactice,antrenorilor si olimpicilor,pentru participarea la Stafeta Olimpica si Crosul ZIUA OLIMPICA , precum si la celelate activitati de educatie si cultura olimpica pe care filiala A.O.R- Mures le-a organizat pentru promovarea miscarii olimpice.Dorim mult succes sportivilor Rus Traian si Trandafir Norbert, participarticipanti la a XXlX-a editie a Jocurilor Olimpice din China, unde speram sa ne reprezinte cu cinste si demnitate.

joi, 29 mai 2008

Mesajul preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic

Pretutindeni în lume, Crosul Zilei Olimpice reprezintă un moment culminant pentru sport, solidaritate şi celebrare, aşteptat cu plăcere de mii de persoane.
În fiecare an, pe toate cele cinci continente, bărbaţi şi femei, copii şi persoane de vârsta a treia, sportivi de toate vârstele şi provenind de la toate disciplinele celebrează în felul lor crearea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) şi a Jocurilor Olimpice moderne, participând la acest eveniment, care este mai mult decât un cros.
Aceasta este o ocazie unică de a împărtăşi viziunea lui Pierre de Coubertin, de a promova dezvoltarea acelor calităţi fizice şi morale care constituie fundamentul sportului, folosirea lui pentru educaţia tinerilor , în scopul unei mai bune înţelegeri reciproce şi diseminarea valorilor olimpice , cum sunt : prietenia, performanţa maximă şi respectul, care creează spiritul internaţional de bunăvoinţă.
În organizarea acestui eveniment important, CIO este secondat de partenerii săi. Suntem recunoscători pentru devotamentul şi entuziasmul partenerului nostru de talie mondială, McDonald"s , care a susţinut Comitetele Naţionale Olimpice să transforme acest cros într-un adevărat succes, pe parcursul ultimilor şase ani.
Mai mult ca oricând,sportul trebuie să fie acea mişcare socială care să ofere tuturor generaţiilor , şi mai ales tinerilor , şansa de a duce o viaţă mai sănătoasă, mai echilibrată, dar şi mai plină de conţinut. Crosul Zilei Olimpice reprezintă calea spre aceste deziderate.

Mulţumesc pentru devotamentul pe care îl manifestaţi pentru sport. Vă doresc o minunată Zi Olimpică !

Jacque Rogge, Preşedinte CIO

Invitaţie la Cros

Academia Olimpica Romana - Filiala Mures, in parteneriat cu Primaria Municipiului Targu-Mures, organizeaza, sambata, 31 mai 2008, de la ora 10.00, Crosul "ZIUA OLIMPICA". Activitatea face parte din sirul evenimentelor internationale de educatie si cultura pentru promovarea miscarii olimpice in intreaga lume. Inscrierea participantilor va avea loc pe terasa Complexului "Casa Agronomului", situat pe strada Insulei nr. 2, intre orele 9.00_9.45. Participantii vor prezenta adeverinta medicala. Primaria Municipiului Targu-Mures va acorda premii castigatorului crosului, celui mai tanar si celui mai varstnic participant si, nu in ultimul rand, celei mai numeroase familii participante la aceasta actiune. Festivitatea de premiere se va desfasura pe terasa Complexului "Casa Agronomului".

miercuri, 28 mai 2008

Pentatlon Olimpic Şcolar pentru mileniul III, ediţia 2008

Aveti mai jos rezultatele centralizate, in ordinea descrescatoare a punctajelor obtinute, in conformitate cu foile de concurs :

FETE

Diana Hapa, Gimn.Nicolae Bălcescu ,82 puncte 10 ani
Andreea Vereş, Gimn.Nicolae Bălcescu,74 puncte 9 ani
Crina Suciu, Gimn .Mihai Viteazul,60 puncte 12 ani
Andreea Ormenişan, Gimn. Al I Cuza ,54 puncte 14 ani
Monica Mărginean, Gimn.Serafim Duicu 52,5 puncte 13 ani

BAIETI

Gabriel Hârşan,Gimn.Mihai Viteazul ,69 puncte 12 ani
Silviu Naste, Gimn. Serafim Duicu , 68 puncte 13 ani
Raul Călugăr, Gimn. Al.I Cuza, 65 puncte 14 ani
Norbert Kercso, Gimn. Nic.Bălcescu , 48 puncte 11 ani
Sergiu Bungărdean, Gimn. Nic Bălcescu, 36 puncte 11 ani

Primii clasati vor reprezenta judetul Mures la faza nationala a Competitiei, ce se va desfasura la inceputul lunii iulie la Predeal.

sâmbătă, 12 aprilie 2008

Noutăţi

Vă comunicăm mai jos modificările ce au intervenit în ceea ce priveşte programul activităţilor olimpice pe anul 2008
* Pentatlonul Olimpic Şcolar , faza muncipală Tg.Mureş va avea loc în data de 8 mai,la Colegiul Naţional Unirea , orele 13
*faza judeţeană pe 23 mai,Gimnaziul Liviu Rebreanu Tg Mureş
*sesiune referate-14 mai cu tema "Olimpism Modern"
*Crosul 31 mai Tg Mureş ;

Consultaţi pagina Documentel filialei ,unde veţi găsi întrebările pentru proba teoretică a Pentatlonului Olimpic Şcolar pentru mileniul 3

sâmbătă, 9 februarie 2008

Campionii noştri

Consultaţi şi pagina Academiei Olimpice Române pentru detalii.

Mădălina Roşca ,
elevă a Gimnaziului Nicolae Bălcescu din Tg.Mureş,
campioană naţională Pentatlon Olimpic Şcolar pentru mileniul 3
pe anul 2007
( pregătită de institutorul Gabriel Codruţ Morariu)








Răzvan Marius Milăşan,
elev al Liceului de Artă din Tg.Mureş,
loc 3 faza naţională a Pentatlonului Olimpic Şcolar pentru mileniul 3 din 2007
(pregătit de profesoarele Elena Ilie şi Doina Gherman )