miercuri, 2 iulie 2008

Despre Ştafeta Olimpică 2008

În acest an olimpic, manifestările dedicate Zilei Olimpice ce s-au desfăşurat la Tîrgu Mureş în organizarea filialei AOR Mureş au avut o desfăşurare specială. Astfel, ca un preambul la întrecerile intercontinentale şi respectând întocmai ritualul evenimentului menţionăm :

* intonarea imnului olimpic la staţia de sonorizare - amplificare a municipiului
* rostirea alocuţiunilor de deschidere a manifestărilor
* Ştafeta Olimpică a fost realizată în 4 schimburi, prin parcurgerea traseului pornit din centrul municipiului până la locul desfăşurării Crosului Olimpic. Schimburile au fost asigurate de sportivi de la 4 unităţi sportive reprezentative : Clubul Sportiv Mureşul , Clubul Sportiv Şcolar , Liceul cu Program Sportiv şi Clubul Sportiv Universitar

Cuvântul zeilor a prins viaţă prin glasul elevelor Florina Dascăl şi Silviana Negruţiu, eleve ale Colegiului Naţional Unirea din Tg Mureş.

,,Dragi invitaţi !În această zi în care zeităţile vă susţin, m-au trimis şi pe mine, zeiţa Jocurilor Olimpice , să vă încurajez! Vă spun, dar, bine aţi venit !
Mă bucur să văd de fiecare dată tineri frumoşi participând la această competiţie, de fiecare dată altă generaţie, însă întotdeauna condusă de voinţa şi de bucuria frumosului,de fiecare dată evoluând.
Primele Jocuri Olimpice despre care există însemnări au avut loc în Olzmpia, în statul grec Elis în 776 î.Hr., însă este unanim acceptat faptul că la momentul respectiv Jocurile aveau deja o vechime de cel puţin 500 de ani. Pe atunci, acestea aveau loc în timpul unei sărbători religioase menite să-l onoreze pe zeul suprem, Zeus, fiind prezente acolo toate zeităţile.
De-a lungul mileniilor, Jocurile Olimpice au suferit foarte multe modificări, până când, în 1892 , un tânăr baron francez , Pierre de Coubertin a propus în mod serios reluarea competiţiei internaţionale majore, care să aibă loc la fiecare 4 ani. A luat naştere Comitetul Naţional Olimpic şi s-a stabilit ca primele jocuri să aibă loc la Atena.Începutul a fost dificil. Jocurile nu erau prea populare pentru că umbreau târgurile internaţionale, şi abia în 1924 la Paris acestea s-au bucurat de un succes nemaipomenit, participând peste 300 de atleţi.
Iată-ne astăzi ajunşi, de la Pentatlonul din 708 î.Hr. la Crosul Ziua Olimpică, ce readuce la lumină stilul academic, festiv al antichităţii, stil care îmbină arta cu ştiinţa şi cu aportul aducător de sănătate fizică şi mentală.
Pornim deci Ştafeta Olimpică 2008 în amintirea a ceea ce a fost, spre evoluţia suferită prezentului către viitor.
Întreceţi-vă ,dar, în frumosul sănătos al trupului, al minţii şi al sufletului.
Zeii sunt cu voi ! Succes! "

La startul Ştafetei au fost prezenţi, pe lângă membrii Academiei Olimpice Române filiala Mureş, şi reprezentanţii ai autorităţilor locale, sportivi de performanţă, elevi şi studenţi ai unităţilor municipiului.
Îi amintim pe directorul DJS Mureş , Szekernyesi Tiberiu
directorul Clubului Sportiv Mureşul , Coroş Vasile
sportivul de lupte libere Ballo Ferencz, participant la Jocurile Olimpice din 1964 şi 1968
atletul Nagy Joska, prezent la JO de la Montreal şi Moscova
campionul mondial la arte marţiale,Papp Csaba
vice campionul mondial si campion european la arte marţiale, Matyas Ervin
campioana naţională la arte marţiale Engi Erika

precum şi
Înotătorul Trandafir Norbert şi sportivul Rus Traian (wu shu) care ne vor reprezenta la JO Beijing 2008